Făcuse studiile de matematică cu Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu și cele de filozofie cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. Niște nume care fac cât o bibliotecă. Îl întrebam despre aceștia și mă lumina ce-nseamnă matematica și ce-nseamnă filosofia și ce-nseamnă relațiile dintre ele.
Tot în acei ani l-am cunoscut, acasă la acad. Onicescu, pe unul dintre discipolii săi, fost student de elită. Se numea Mihai Botez, disidentul de mai tîrziu și fostul ambasador la ONU și la Washington după 1990.
Începusem să colaborez la revistele studențești și eram în căutarea unor astfel de personalități pe care să le pot aduce, cât de cât, în prim-plan. Mai ales că matematicienii nu prea erau răsfățați cu publicitatea. Mihai Botez era o minte sclipitoare, cu verb cuceritor și idei scânteietoare. Avea o privire albastră cât o fereastră deschisă spre cer.
Și-a susținut teza de doctorat la 26 de ani, după care a fost numit director la Centrul de Cercetări Prospective (exista așa ceva) , iar peste câțiva ani la conducerea Centrului Internațional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului și Dezvoltării (exista și așa ceva).
Peste alți câțiva ani l-am cunoscut pe academicianul Solomon Marcus, cu care am avut o îndelungată, onorantă și instructivă colaborare la revistele Viața Studențească și Amfiteatru.
Acad. Solomn Marcus susținea o rubrică săptămânală prin care făcea matematica mai ușor „ingurgitabilă” , prezentând într-un limbaj ușor de înțeles cercetări interdisciplinare despre lingvistica matematică, poetică, semiotică, filosofie, istoria științei și a educației.
Discipolul acad. Marcus avea să fie un tânăr, la acea vreme, astăzi reputat matematician cu studii interdisciplinare în teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. În plus, Acad. Gheorghe Păun este și cel care a adus în România jocul de Go.
De câțiva ani s-a retras în orașul său natal, unde a devenit reperul unei admirabile mișcări culturale, susținută de o revistă lunară pe o realizează, editează și difuzează și care se cheamă chiar așa, „Curtea de la Argeș”.
Acest filon de preocupări științifice interdisciplinare a reunit minți strălucite din diferite generații – Onicescu, Moisil, Marcus, Malița, Botez, Păun – care au dat matematicii universalitatea unei științe deschizătoare de drumuri în multe alte domenii, care se întind până la tehnologiile înnebunitore de astăzi.
Aceste rânduri nu sunt despre Călin Georgescu. Sunt scrise dintr-o nevoie de atitudine, care este una dintre cele mai acute în societatea noastră. Cu atât mai mult de o atitudine fără echivoc în fața terfelirii valorilor.
De pe frontipiciul existenței noastre n-ar trebui să lipsească imaginea unor oameni care ne-au marcat destinele ca oameni și ca națiune. Astfel de oameni nu trebuie amestecați în mocirla securistoidă care se toarnă cu găleata din ecranele televiziunilor.
Despre Călin Georgescu nu-mi fac nici griji, nici iluzii. Destinul acestui om pare pecetluit. Din trompetele propagandei răzbate horcăitul rinocerilor care invadează orașul sub steagul democrației. Al uneia „administrate”. Sau, cum se mai spune, al unei „dictaturi democratice”.
Asistăm la un bolșevism renăscut sub semn schimbat. Euroatlantiștii de acum sunt la fel de mulți ca amicii URSS din deceniul șase. Cu același patos, cu aceeași devoțiune, cu același deficit de caracter.
Cine în anii 50 asculta la galene „Vocea Americii” era săltat noaptea și trimis la canal. Guvernul „democrației administrate” din zilele noastre tocmai ce a dat o ordonanță de urgență prin care simpla postare pe TikTok este considerată un atentat la „calea euroatlantică”. Galenele care ne aduceau vești de peste gârlă sunt înlocuite acum cu tiktok-ul ce ne-ar aduce „interferențe” de la Kremlin.
Este problema celor care gândesc astfel. Și a istoriei care-i va judeca vreodată. Studiourile tv s-au transformat în mașini de tocat carne. Niște tribunale inchizitoriale dau seară de seară verdicte de ardere pe rug a unui om.
Deocamdată, după cum se vede și multă presă occidentală constată, în România e arsă pe rug democrația.
Octavian Știreanu,
Cotidianul
Păi de unde să știe spălații pe creier „pro-europeni” cine au fost Mircea Malița, Solomon Marcus, Onicescu, Moisil, Botez maestre Știreanu? Dacă au cultură zero? Dacă le spune propaganda că au fost niște securiști comuniști, aia e, o iau de bună.
