Conform unui comentariu publicat pe portalul republica.ro, concluzia aproape unanimă a economiștilor și a altor observatori indică faptul că o majoritate de circa 80% dintre cetățenii români nu reușesc să depășească condiția de a locui într-o ”țară săracă”. Definiția utilizată asupra bogăției are o strânsă legătură cu calitatea resurselor materiale și umane și cu modul în care acestea sunt actualmente utilizate spre a genera o calitate superioară a vieții.
În urma unor analize comparative realizate la scară globală, rezultă faptul că, spre deosebire de statele avansate, România a continuat să evolueze fără instituții democratice temeinice și în absența unei validări obiective asupra stării de lucruri. Din nefericire, în pofida unei populații relativ numeroase și a unor resurse naturale de calitate remarcabilă, generațiile care s-au succedat în România nu au reușit să genereze prosperitatea scontată și să reducă distanța care ne separă de statele dezvoltate.
Precaritatea educației care ar fi trebuit să imobilizeze capitalul uman a continuat să se afle într-o ”subdezvoltare continuă”, astfel încât căile spre bogăție au ajuns să se restrângă constant. Cel mai decisiv factor este considerat de studiul evocat ca depinzând de nivelul extrem de scăzut al învățării de-a lungul vieții (”life-long learning”), care cuprinde persoanele active între 25 și 64 de ani. Încă din 2015, s-a subliniat că doar 1,5% dintre cetățeni erau angrenați în procese de formare, chiar sub rata din Bulgaria, iar comparația cu țările considerate avansate și clasificate drept fericite pe plan mondial este net în detrimentul situației României.
Ca modalitate de contracarare a acestei situații, studiul sugerează că a fi cazul să declanșăm un așa-numit ”ritual de creștere în interior”, care să permită abia ulterior valorificarea elementelor apte să asigure orientarea spre bogăție în viitor.
Drept concluzie majoră, rezultă că se impune ca bogăția materială să derive nu din ”bogăția materială ca individ sau familie”, ci din modalități practice de depășire a cauzei inechităților acumulate, singurele susceptibile să reducă și elimine treptat ”sărăcia generală a României”. Aceste modalități presupun, în principal, construirea unor instituții cu adevărat democratice, care să fie consolidate pe baze stabile prin respectul inițiativei individuale, precum și investiția în educație și în tehnologie. Altfel, există riscul palpabil ca și pătura așa-zis privilegiată a populației să ajungă să resimtă treptat sărăcia și să se confrunte cu resentimentele celor afectați de actualul spectru social-economic profund polarizat.
În plus, în finalul materialului se face un apel la presiune civică în favoarea utilizării mult mai eficiente a impozitelor, îndeosebi în punctele-cheie care se referă la educație, la aplicarea noilor tehnologii, la cercetare și dezvoltare, care sunt desemnate ca fiind unicele ce pot asigura acel cadru propice pentru companiile care investesc în diverse domenii.
În scopul îndeplinirii unor asemenea aspirații la schimbare profundă, se susține că birocrația practicată de actualul stat român trebuie să-și asume răspunderile și să se retragă ca pondere tocmai pentru a permite o redresare reală social-economică prin recuplarea la trendul dezvoltării educaționale și inovării din restul Europei.
Comentariu la articolul: